miercuri, 1 februarie 2012

Fericire tarzie.


Dupa o noapte si ceva nedormita ma trezesc la fel de lipsita de viata ca si ieri.Sunt mandra de mine intr-un fel si totusi viata mea ma dezgusta. Pot spune ca sunt o persoana prefacuta dar nu cum inteleg majoritatea oamenilor sensul cuvantului "prefacut". Am puterea,imensa putere de a afisa un zambet dragut si inocent,de a parea un om puternic chiar daca sufletul meu e inundat de lacrimi si sfasiat de sperante.Acum e mai greu decat inainte,e mai dureros decat atunci cand doar o julitura imi provoca durere. Acum mii de zgarieturi,rani,semne imaginare sunt adanc amprentate in sufletul meu. Unele mai importante si altele care pur si simplu nu imi dau pace niciodata. Sunt amintiri care nu te lasa sa traiesti si sute de mii de intrebari. Oamenii te trateaza cu indiferenta,acei oameni care cu putin timp in urma iti promiteau iubire vesnica,iar eu ca un om plin de speranta aveam impresia ca asa va fi. Si acum chiar daca as vrea nu pot sa mai ofer iubire,sunt indiferenta pentru ca acesti vanatori de vieti m-au facut sa devin asa. Iar acum cand ies pe strada din nou voi afisa acea masca,voi fi acelasi om nefericit de puternic..

4 comentarii:

  1. de ce?de ce te dezgusta viata pe care o traiesti?:-<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca realitatea nu e deloc asa cum o vedeam eu pana acum ceva timp..

      Ștergere
  2. Viata are si partile ei bune.Totusi ranile se vindeca cu greu.Dar sunt sigura ca undeva in sufletul tau toate sacrificile tale au ajutat si un strop de putere tot a mai ramas.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da a ramas,cel putin sper ca va fi mai bine..Mereu speranta moare ultima,iar eu inca mai cred in mine..

      Ștergere

inca un gand