joi, 29 noiembrie 2012

Some nights

   

   Seri plictisitoare de toamna,cînd frigul nu te mai lasa sa te bucuri de frumusetea noptii si te impinge in casa.. In camera o sticla de cola si niste servetele. Asa incepe fiecare seara din ultima perioada a vietii mele.
   Ma gandesc ce tristi au ajuns oamenii din ziua de astazi,ce plictisitori devin de fiecare data cand imi vorbesc si cu ce teama privesc in trecut. Normal! Trecutul! Toti traiesc in trecut si uita sa se bucure de prezent. Vorbesc de ei,de oamenii tristi. Care traiesc din amintiri si nu stiu sa se mai bucure. Eu sunt fericita,desi ma simt trista mai mereu. Si eu ma gandesc la trecut ca la cea mai frumoasa perioada a vietii mele dar oare trecutul se gandeste la mine? Oare de fiecare data cand ma intalnesc cu trecutul el simte aceiasi fiori pe care'i simt si eu? Retorice intrebari. Stiu ca nu imi va raspunde nimeni,defapt niciun nu caut un raspuns. Mi-e dor! Asta simt in unele nopti,un dor de fericire. Dar privesc in jurul meu! Vad parinti care-si ingroapa copiii,vad copiii care-si plang parintii,vad certuri si crime,vad despartiri si familii destramate. Si uite asa imi ridic privirea din pamant! Sunt un om fericit chiar daca ma mai agat uneori de trecut imi trece repede. De ce? Pentru ca trecutul a uitat de mine,pentru ca trecutului eu nu ii mai trezesc fiori. Daca ma gandesc mereu la el unde-mi este fericirea? Nicaieri. Fericirea e chiar in mainile mele,nu trecutul ci prezentul trebuie sa imi ofere fericire. Defapt nu trebuie sa imi ofere nimeni fericirea,trebuie sa o gasesc eu in fiecare lucru pe care il fac,in fiecare persoana pe care o intalnesc acum,in prezent. 
   In unele nopti as vrea sa uit de tot. Dar apoi imi dau seama ca uitarea e cel mai trist sentiment. Sa numai ai amintiri sau persoane pe care le iubesti,sa privesti locuri si poze care sa nu-ti inspire nimic,sa vezi chipuri si sa  nu te lege nimic de ele,dureros sentiment. E grea si trista uitarea. 

miercuri, 21 noiembrie 2012

Imbratisari




            Ma privesti speriat si dulce in acelasi timp! Te apropii de mine si imi atingi chipul,te joci cu parul meu si ma alinti,imi vorbesti calm si plin de blandete. Mi-e frica sa te privesc,mi-e teama sa iti intalnesc  ochii,nu vreau sa ma indragostesc si mai tare de tine,nu mai mult de atat. Buzele mele te-ar luat acasa! Imi place sa te stiu langa mine,sa pierd ore in sir la pieptul tau,defapt sa castig amintiri! Iubesc  sa iti ascult sfaturile,sa iti simt mainile pe trupul meu,sa iti aud glasul .. Ma uimesti cand te comporti ca un copil ce are nevoie de dragoste,ce imi arunca priviri cu subinteles.
             Ne certam! Si tu tipi,esti nervos,nu iti place sa te musc sau sa te tratez cu indiferenta. Si iti aud glasul :
-                                  -Priveste-ma! Uita-te in ochii mei si numai fi nesuferita,numai face asa! Stii ca nu imi place si devin nervos.
-                        Eu doar tac. Nervii lui ma amuza si tonul autoritar..Si aud dupa cateva clipe de tacere:
-                                      -   Terminam cu prostiile astea? Ce naiba,numai avem 2 ani.
-                        Eu tot tac si zambesc pe ascuns. El imi atinge umarul si ma intoarce cu fata spre el:
-                                      - De ce esti bleaga? Nu intelegi ca pentru mine cea mai importanta esti tu. Intelegi asta? Vrei sa intelegi? Terminam cu prostiile?!
-                      Te privesc din nou si iti raspund calm si incet..
-                                   - OK.
-                               -  Si  acum saruta-ma! Poti sa faci asta? Ia-ma in brate,am stat mult fara tine si mi-e dor..
-          Si iar i-am intalnit privirea,numai voiam sa il privesc in ochi! Era adorabil,dulce,inocent!
-          Buzele noastre s-au intalnit din nou si mainile lui imi mangaiau chipul,simteam ca visez,nu imi doream sa visez! Dar era frumos si perfect ca intr-un vis..
Si ma asez din nou la pieptul tau,iar tu numai spui nimic,tacerea ta ma sperie..

Si  ma trezesc! A fost doar un vis,un frumos vis ..

Ceata

 

Iar dimineaţă. După 2-3 ore de somn,deschid ochii cam greu.
    E miercuri,o zi friguroasa de toamna,în care sincer nu as prea ieşi din casa. E linistitor sa stai în casa,sa te bucuri de căldură unei încăperi si sa fii tu cu gandurile tale,sa scrii,sa citeşti,sa dormi. Dar datoria mă cheamă si trebuie sa mă imbrac sa ies afara.

   Plec de acasă cu tine-n gînd,frumos si trist gînd în acelaşi timp. Încă mai eşti în gîndul meu,normal! Deşi tu mai şters ca pe o urma de creta,ai şters cu buretele tot ce înseamnă fericire. La naiba! parcă ai fi chior,serios! Merg pe strada,plictisită si gandindu-ma la tot felul de lucruri. Unde eşti? Ti-e bine? Normal ca ti-e bine ce întrebare, tu ai ştiut mereu sa te descurci,ai ştiut mereu cum sa îi faci pe alţii sa sufere dar tu sa te scutesti de suferinţă. A trecut un an,un an! De cînd tu mi-ai întors spatele si de cînd în sufletul meu a apărut un izvor de tristeţe care numai seacă! Unde eşti? Te mai întreb pentru a mia oară. Acolo unde eşti cu siguranţă sufletul ti-e fericit.. Iar eu mă bucur,nu as vrea vreodată sa te ştiu suferind. 

  Mi-au îngheţat mîinile,păcat ca nu si sufletul! Sa numai simtă nimic,sa ingheti si tu acolo odată cu el si nici cea mai mare căldură sa nu te dezghete. Sa te pot privi si eu cu ochi indiferenţi si reci,sa zambesc atunci cînd te vad,sa nu-mi mai vad ochii stralucind,sa numai simt inima care-mi bate mai tare de fiecare data cînd te vede,parcă ar vrea sa iasă din piept si sa te îmbrăţişeze,nebună inima!

  M-am obişnuit cu frigul de afara. Si încă mai am destul de mers,tot cu tine-n gînd! Dar ceata îmi ingreuneaza drumul. Numai vad nimic în fata mea,decît ceată! O ceată groasă,care mă sperie,îmi da o stare de neliniste.E greu sa avansezi cînd drumul este plin de ceată,este obositor. Te dor ochii,defapt te doare inima! Si mă opresc,mă uit în jur. Parcă privirea mea caută ceva. Defapt nu era nimic in jur. Sunt obosită,numai pot sa merg mai departe,numai vreau.. Si totuşi privesc din nou drumul plin de ceată si realizez ca indiferent de ce se întîmpla trebuie sa merg înainte,ca un om puternic! Cum am fost mereu,cum m-a invatat viaţa sa fiu.

marți, 20 noiembrie 2012

Valuri


         E furtună în sufletul meu,ploua si bate vîntul mai tare ca niciodată,e totul răvăşit,nimic numai e la locul lui. Nori negri si plini de furie sunt pe cerul meu de ceva timp si mi-e teamă.
Nu înţeleg! De ce ai apărut dacă voiai sa pleci? Ştiai ca pleci si totuşi ai insistat sa te iubesc, sa numai am nicio putere în fata ta si sa numai vreau nimic,sa nu îmi mai doresc decît sa te am,atît! Doar sa te am. Ai plecat demult,nu îmi aduc aminte cînd si de ce,ştiu doar ca ai plecat. Ochii tai reci îi am si acum în minte,privirea ta care îmi spunea ca tu numai simţi nimic,numai vrei nimic.

S-a declanşat o adevărată furtună,iar eu sunt singura în mijlocul ei,îngheţată de frig si speriată. Mi-e teamă! Braţele tale nu mă mai încălzesc asa cum o făceau acum ceva timp,iar tu numai eşti aici sa mă aperi de furtună. Ai plecat! N-ai suflet si nici n-ai avut vreodată. Numai vreau sa te iubesc! Si m-am obişnuit cu ploaia,m-am obişnuit atît de tare ca  daca as vedea soarele probabil  as intra în panica.

Dar totuşi mi-e teamă.. as da ani din viaţa mea sa mă mai aperi măcar o zi de furtună,măcar o zi sa îmi dai putere ca apoi sa mă apar din nou singura asa cum am făcut si pana acum..