E furtună în sufletul meu,ploua si bate vîntul mai tare ca
niciodată,e totul răvăşit,nimic numai e la locul lui. Nori negri si plini de
furie sunt pe cerul meu de ceva timp si mi-e teamă.
Nu înţeleg! De ce ai apărut dacă voiai sa pleci? Ştiai ca
pleci si totuşi ai insistat sa te iubesc, sa numai am nicio putere în fata ta si
sa numai vreau nimic,sa nu îmi mai doresc decît sa te am,atît! Doar sa te am.
Ai plecat demult,nu îmi aduc aminte cînd si de ce,ştiu doar ca ai plecat. Ochii
tai reci îi am si acum în minte,privirea ta care îmi spunea ca tu numai simţi
nimic,numai vrei nimic.
S-a declanşat o adevărată furtună,iar eu sunt singura în
mijlocul ei,îngheţată de frig si speriată. Mi-e teamă! Braţele tale nu mă mai
încălzesc asa cum o făceau acum ceva timp,iar tu numai eşti aici sa mă aperi de
furtună. Ai plecat! N-ai suflet si nici n-ai avut vreodată. Numai vreau sa te
iubesc! Si m-am obişnuit cu ploaia,m-am obişnuit atît de tare ca daca as
vedea soarele probabil as intra în
panica.
Dar totuşi mi-e teamă.. as da ani din viaţa mea sa mă mai
aperi măcar o zi de furtună,măcar o zi sa îmi dai putere ca apoi sa mă apar din
nou singura asa cum am făcut si pana acum..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
inca un gand