Vorbeste sufletul

 O alta noapte in care somnul nu vrea sa ma viziteze, defapt gandurile nu vor sa ma lase sa dorm. Iar intr-un final inchid ochii si simt o mana care-mi mangaie parul. Devin speriata si imi este teama sa deschid ochii. Intr-un final parca mai mult obligata am privit in jur. Nu eram in camera mea! Era totul ciudat si necunoscut mie.. Si imediat apar in jurul meu tot felul de oameni,oameni pe care ii cunosteam de care amintirile ma tineau legata. Eram speriata. Ma intrebam tot timpul unde sunt,ce caut eu aici? Vedeam oamenii dragi mie carora eu nu le mai sunt draga,persoane care ma priveau rece si parca fara nicio retinere. Atunci ma intorc cu spatele si realizez a cui era mana fina a carei atingere era plina de dragoste. Asteptam sa imi zica ceva,voiam sa imi zica ceva si glasul ei imi atinge auzul :

  - Dragul meu copil au trecut zile grele si multe de cand nu te-am mai vazut,dar sa stii ca dragostea pe care ti-o port inca de cand ai aparut in pantecul meu nu se va epuiza niciodata. Nu iti mai lasa sufletul calcat in picioare esti inca prea fragila.. Iubeste tot ce traieste sub soare dar invata sa iti cunosti limitele..

  Lacrimile nu imi permiteau sa vorbesc. O vedeam,ii auzeam glasul,o strangeam de mana.. Imi caut putere in adancul sufletului sa ii pot spune ceva ,iar ea imi vorbeste din nou: " Scumpo nu incerca sa imi vorbesti,eu stiu tot ce simti,iti cunosc sufletul la fel cum iti stiu si slabiciunile. Lacrimile tale ma infioara,ma omoara! Numai plange! Draga mea,toti oamenii au defecte si nu trebuie sa ii judeci. Indeparteaza-te de cei care nu sunt demni de tine,care nu iti apreciaza inima. Imi lipsesti,ingerul meu! Dar nu plange pentru ca de fiecare data cand lacrimile tale ating perna, o bucata din suflet mi se desprinde." Si ea a disparut. O strig cu toata puterea si vocea mea disperata rasuna. O privesc departe cum sta si zambeste si imi vegheaza fiecare zi.. si am inceput sa vorbesc singura " dar mama de ce tu nu poti fi mereu langa mine? De ce? " Iar atunci aud o voce fara sa vad vreun chip care incepe sa-mi vorbeasca : " Tu suflet bland si fragil,numai plange! Viata nu iti ia niciodata fara sa iti dea ceva in schimb,dar nu fi prea orbita de durere si de lipsa unei persoane pentru ca sar putea sa pierzi dragostea altora. Putini sunt cei care te iubesc intr-adevar. Dar n-ai inteles tu oare ca un suflet se modeleaza datorita altui suflet? Nu stii tu oare ca cei care te alunga te vor ruga intr-o zi sa te intorci,sa le vorbesti,sa ii ajuti.. Tu te vei intoarce normal! Dar iti vei lovi mai tare sufletul! Stii eu sunt cel care vorbeste,sunt eu,sufletul tau! M-au terminat toate problemele tale,te rog construieste un zid inaintea mea! Si nu lasa sa intre decat pe cei care se chinuie sa ajunga acolo.."

   Am inchis ochii si i-am deschis iar.. Sunt in camera mea! Dar perna e plina de lacrimi. A fost vis? 

Alegeri

    Cu timpul oamenii au de facut alegeri,alegeri care le vor schimba viata,care le vor influienta comportamentul. Oamenii buni aleg sa adaposteasca in sufletul lor exact opusul bunatatii,raul. Oameni care nu stiu sa aleaga,oameni visatori. Nu e rau sa visezi,dar e bine sa te mentii la realitate in timp ce visezi,e bine sa iti cunosti limitele,sa stii de unde ai plecat si sa vezi unde ai ajuns,sa stii ce iti face rau si sa il indepartezi.

   Si eu am facut alegeri,multe alegeri..

    Am ales sa pastrez in sufletul meu oameni care nu meritau nici macar un gram din atentia mea si sa ii alung pe cei care ma sprijineau neconditionat. Am ales sa merg prin ploaie,sa suport furtuna doar pentru a avansa. Am ales sa merg mai departe desi drumul era plin de noroi si eu eram murdata. Bune sau rele au fost alegerile mele. Sau ale sufletului meu,care uneori alege exact ce mintea mea respinge. Uneori nu am avut dreptul sa aleg. E mai usor sa poti sa alegi decat sa ti se impuna ceva. 

  Alegea mintea sau sufletul? La mine din pacate,sufletul. Se impune de multe ori si de multe ori alegerile lui nu sunt tocmai bune,sa nu zic proaste de-a dreptul. 
  
  Azi,eh.. Azi toti aleg ambalajul si nu se mai uita la calitatea produsului,aleg sa se adaposteasca de furtuna si nu sa mearga prin ea,aleg oameni rai si ii resping pe cei buni.. 

Te privesc.

 Sunt pierduta,pierduta in amintiri si resentimente. E greu! Sunt plina de ura si totusi te iubesc. Vreau sa te uit! Dar pe cine mint? Abia astept clipa in care iti voi intalni chipul din nou. Te mananc din priviri,dar parca nu ma mai satur de tine! Parca as fi un leu infometat,iar tu apari in calea mea ca o salvare de la moare. Sunt ridicola stiu! Pentru ca mii de intrebari imi rascolesc sulfetul. Unde e orgoliul meu? Unde am disparut eu de atunci? Eu de cand te-am cunoscut pe tine.. Eram fericita,o fericire de om indragostit. Dar tu ai luat aceasta fericire,ti-ai permis sa o iei. Pana la urma cine esti tu? Pentru ei esti un simplu oarecare,un om normal. Dar pentru mine ? Grea intrebare si as gasi,as cauta mii de raspunsuri. Dar raspund simplu si sec,tu pentru mine nu esti nimic.

  Iar mint! Si sufletul ma trage la raspundere,ma cearta.. As fi sincera dar pentru ce? Defapt pentru cine? Si imi imaginez ziua in care tu mi-ai aduce fericirea inapoi.. In care tu mai vei imbratisa si buzele noastre.. Eh! Visez.. E inuman sa simti atata durere si atata dor,e nefiresc! Sau poate e tipic oamenilor carora dragostea le-a intors spatele,care au iubit mai mult decat celalalt si care acum au ajuns asa,asa cum sunt eu. 
  Rad de mine! Ma privesc in oglinda si imi zic mereu: cat de idioata esti! cat de fraiera puteai fi atunci cand ai crezut ca el merita sa'i oferi tot ce tu ai.. Sufletul tipa la mine,e ranit. El e cel mai ranit.. Doar o singura intrebare mai am? Oare el ce simte? De ce ma priveste mereu insistent,cu o privire plina de speranta? De ce ochii lui imi spun atat de multe si totusi nu ma fac sa inteleg nimic. Multe intrebari.. 

Diferente

 Privesc in jur si vad tot felul de oameni diferiti. Unii fericiti,altii cuprinsi de tristete,unii visatori si timizi,altii mult prea realisti. Unii care dau sfaturi si ajuta,altii care sunt pur si simplu indiferenti. Orice trasatura a omului este frumoasa numai daca va sti sa o puna in evidenta. Vad oameni bogati si lacomi care-i privesc cu scarba pe cei care le cer ajutorul,vad oameni saraci si buni care-ti ofera din putinul lor. Si acum stau si ma gandesc unde este bogatia omului? In ce are in buzunar sau in ce are in suflet? Normal ca cele mai frumoase si indelungate averi raman in sufletul omului,avere care nu se termina cand iti cumperi haine sau bijuterii.

  ..si privesc din nou in jur. Strada e goala,nu se aud glasurile dulci si placute ale copiilor. Si ma intreb oare ei unde sunt? Unde e copilaria lor? Iar raspunsul il primesc privind strada parasita. Si constat ca ei s-au privat de fericire. Sau pur si simplu au gasit un alt mod de a se bucura de copilarie. Dar apare o noua intrebare,se pot bucura ei oare singuri intre 4 pereti? Fara un prieten alaturi cu care sa rada si sa-si imagineze o lume complet altfel. Iar acum iar ma gandesc cate lumi existau in mintea mea cand eram un copil,cate imagini si scenarii scrise de mintea mea,ce actiune uimitoare si sfarsitul pe masura. Unde e imaginatia lor? Unde poate sa fie cand toti stiu ce e dragostea,cand ei nu se mai bucura la o ciocolata ci la un telefon. 

   Ochii mei intalnesc multe priviri triste. Unde este fericirea lor? Grea intrebare si mai greu este sa gasesti un raspuns. E trist sa intalnesti o privire care numai viseaza demult,care numai iubeste demult. Sunt stapaniti de probleme si uita! Uita sa se mai bucure de copiii care cresc cand ei nici nu isi dau seama,sa se bucure de zambetele pe care le primesc de la cei din jurul lor. Uita sa mai acorde timp celor din jur si constata cu tristete ca toti se indeparteaza de ei sau mai bine zis ei se indeparteaza de restul lumii. Si apare acel zid mare,solid pe care multi nu au curajul sa il urce. Ei pretind ca nu au putere,defapt nu au vointa.

[Visele oamenilor sunt aripi cu care acestia zboara spre cer.]

Some nights

   

   Seri plictisitoare de toamna,cînd frigul nu te mai lasa sa te bucuri de frumusetea noptii si te impinge in casa.. In camera o sticla de cola si niste servetele. Asa incepe fiecare seara din ultima perioada a vietii mele.
   Ma gandesc ce tristi au ajuns oamenii din ziua de astazi,ce plictisitori devin de fiecare data cand imi vorbesc si cu ce teama privesc in trecut. Normal! Trecutul! Toti traiesc in trecut si uita sa se bucure de prezent. Vorbesc de ei,de oamenii tristi. Care traiesc din amintiri si nu stiu sa se mai bucure. Eu sunt fericita,desi ma simt trista mai mereu. Si eu ma gandesc la trecut ca la cea mai frumoasa perioada a vietii mele dar oare trecutul se gandeste la mine? Oare de fiecare data cand ma intalnesc cu trecutul el simte aceiasi fiori pe care'i simt si eu? Retorice intrebari. Stiu ca nu imi va raspunde nimeni,defapt niciun nu caut un raspuns. Mi-e dor! Asta simt in unele nopti,un dor de fericire. Dar privesc in jurul meu! Vad parinti care-si ingroapa copiii,vad copiii care-si plang parintii,vad certuri si crime,vad despartiri si familii destramate. Si uite asa imi ridic privirea din pamant! Sunt un om fericit chiar daca ma mai agat uneori de trecut imi trece repede. De ce? Pentru ca trecutul a uitat de mine,pentru ca trecutului eu nu ii mai trezesc fiori. Daca ma gandesc mereu la el unde-mi este fericirea? Nicaieri. Fericirea e chiar in mainile mele,nu trecutul ci prezentul trebuie sa imi ofere fericire. Defapt nu trebuie sa imi ofere nimeni fericirea,trebuie sa o gasesc eu in fiecare lucru pe care il fac,in fiecare persoana pe care o intalnesc acum,in prezent. 
   In unele nopti as vrea sa uit de tot. Dar apoi imi dau seama ca uitarea e cel mai trist sentiment. Sa numai ai amintiri sau persoane pe care le iubesti,sa privesti locuri si poze care sa nu-ti inspire nimic,sa vezi chipuri si sa  nu te lege nimic de ele,dureros sentiment. E grea si trista uitarea. 

Imbratisari

            Ma privesti speriat si dulce in acelasi timp! Te apropii de mine si imi atingi chipul,te joci cu parul meu si ma alinti,imi vorbesti calm si plin de blandete. Mi-e frica sa te privesc,mi-e teama sa iti intalnesc  ochii,nu vreau sa ma indragostesc si mai tare de tine,nu mai mult de atat. Buzele mele te-ar luat acasa! Imi place sa te stiu langa mine,sa pierd ore in sir la pieptul tau,defapt sa castig amintiri! Iubesc  sa iti ascult sfaturile,sa iti simt mainile pe trupul meu,sa iti aud glasul .. Ma uimesti cand te comporti ca un copil ce are nevoie de dragoste,ce imi arunca priviri cu subinteles.

             Ne certam! Si tu tipi,esti nervos,nu iti place sa te musc sau sa te tratez cu indiferenta. Si iti aud glasul :

-                                  -Priveste-ma! Uita-te in ochii mei si numai fi nesuferita,numai face asa! Stii ca nu imi place si devin nervos.

-                        Eu doar tac. Nervii lui ma amuza si tonul autoritar..Si aud dupa cateva clipe de tacere:

-                                      -   Terminam cu prostiile astea? Ce naiba,numai avem 2 ani.

-                        Eu tot tac si zambesc pe ascuns. El imi atinge umarul si ma intoarce cu fata spre el:

-                                      - De ce esti bleaga? Nu intelegi ca pentru mine cea mai importanta esti tu. Intelegi asta? Vrei sa intelegi? Terminam cu prostiile?!

-                      Te privesc din nou si iti raspund calm si incet..

-                                   - OK.

-                               -  Si  acum saruta-ma! Poti sa faci asta? Ia-ma in brate,am stat mult fara tine si mi-e dor..

-          Si iar i-am intalnit privirea,numai voiam sa il privesc in ochi! Era adorabil,dulce,inocent!

-          Buzele noastre s-au intalnit din nou si mainile lui imi mangaiau chipul,simteam ca visez,nu imi doream sa visez! Dar era frumos si perfect ca intr-un vis..

Si ma asez din nou la pieptul tau,iar tu numai spui nimic,tacerea ta ma sperie..

Si  ma trezesc! A fost doar un vis,un frumos vis ..

Ceata

 

Iar dimineaţă. După 2-3 ore de somn,deschid ochii cam greu.

    E miercuri,o zi friguroasa de toamna,în care sincer nu as prea ieşi din casa. E linistitor sa stai în casa,sa te bucuri de căldură unei încăperi si sa fii tu cu gandurile tale,sa scrii,sa citeşti,sa dormi. Dar datoria mă cheamă si trebuie sa mă imbrac sa ies afara.

   Plec de acasă cu tine-n gînd,frumos si trist gînd în acelaşi timp. Încă mai eşti în gîndul meu,normal! Deşi tu mai şters ca pe o urma de creta,ai şters cu buretele tot ce înseamnă fericire. La naiba! parcă ai fi chior,serios! Merg pe strada,plictisită si gandindu-ma la tot felul de lucruri. Unde eşti? Ti-e bine? Normal ca ti-e bine ce întrebare, tu ai ştiut mereu sa te descurci,ai ştiut mereu cum sa îi faci pe alţii sa sufere dar tu sa te scutesti de suferinţă. A trecut un an,un an! De cînd tu mi-ai întors spatele si de cînd în sufletul meu a apărut un izvor de tristeţe care numai seacă! Unde eşti? Te mai întreb pentru a mia oară. Acolo unde eşti cu siguranţă sufletul ti-e fericit.. Iar eu mă bucur,nu as vrea vreodată sa te ştiu suferind. 

  Mi-au îngheţat mîinile,păcat ca nu si sufletul! Sa numai simtă nimic,sa ingheti si tu acolo odată cu el si nici cea mai mare căldură sa nu te dezghete. Sa te pot privi si eu cu ochi indiferenţi si reci,sa zambesc atunci cînd te vad,sa nu-mi mai vad ochii stralucind,sa numai simt inima care-mi bate mai tare de fiecare data cînd te vede,parcă ar vrea sa iasă din piept si sa te îmbrăţişeze,nebună inima!

  M-am obişnuit cu frigul de afara. Si încă mai am destul de mers,tot cu tine-n gînd! Dar ceata îmi ingreuneaza drumul. Numai vad nimic în fata mea,decît ceată! O ceată groasă,care mă sperie,îmi da o stare de neliniste.E greu sa avansezi cînd drumul este plin de ceată,este obositor. Te dor ochii,defapt te doare inima! Si mă opresc,mă uit în jur. Parcă privirea mea caută ceva. Defapt nu era nimic in jur. Sunt obosită,numai pot sa merg mai departe,numai vreau.. Si totuşi privesc din nou drumul plin de ceată si realizez ca indiferent de ce se întîmpla trebuie sa merg înainte,ca un om puternic! Cum am fost mereu,cum m-a invatat viaţa sa fiu.

Valuri

         E furtună în sufletul meu,ploua si bate vîntul mai tare ca niciodată,e totul răvăşit,nimic numai e la locul lui. Nori negri si plini de furie sunt pe cerul meu de ceva timp si mi-e teamă.

Nu înţeleg! De ce ai apărut dacă voiai sa pleci? Ştiai ca pleci si totuşi ai insistat sa te iubesc, sa numai am nicio putere în fata ta si sa numai vreau nimic,sa nu îmi mai doresc decît sa te am,atît! Doar sa te am. Ai plecat demult,nu îmi aduc aminte cînd si de ce,ştiu doar ca ai plecat. Ochii tai reci îi am si acum în minte,privirea ta care îmi spunea ca tu numai simţi nimic,numai vrei nimic.

S-a declanşat o adevărată furtună,iar eu sunt singura în mijlocul ei,îngheţată de frig si speriată. Mi-e teamă! Braţele tale nu mă mai încălzesc asa cum o făceau acum ceva timp,iar tu numai eşti aici sa mă aperi de furtună. Ai plecat! N-ai suflet si nici n-ai avut vreodată. Numai vreau sa te iubesc! Si m-am obişnuit cu ploaia,m-am obişnuit atît de tare ca  daca as vedea soarele probabil  as intra în panica.

Dar totuşi mi-e teamă.. as da ani din viaţa mea sa mă mai aperi măcar o zi de furtună,măcar o zi sa îmi dai putere ca apoi sa mă apar din nou singura asa cum am făcut si pana acum..

Am obosit!

Fiecare zi ma oboseste din ce in ce mai mult.E greu! Si numai pot sa ascund asta,mi-e prea greu,am obosit sa urc dealuri si sa cad in gol,am obosit sa ofer zambete si sa primesc ura,am obosit sa traiesc in atata rautate,pur si simplu,AM obosit! Vreau sa fiu iar copil,vreau sa simt iar cum totul mi se cuvine,sa primesc dragoste,sa iubesc oamenii fara sa stiu ca ei sunt rai.Numai vreau sa ma lovesc de ziduri,sa ma ranesc si sa plang. 

  E prea greu,e inuman sa simti atata durere intr-o singura inima,care defapt a gresit pentru simplu fapt ca ii pasa. Sunt sensibila,sufletul mi-e sensibil si apasat de prea mult dor,de prea multa neputinta. Numai vreau sa fiu eu! E asa de greu si obositor sa fii un om bun,implica prea mult efort.Nu ma compatimesc,nu vreau mila,vreau doar sa numai simt nimic,sa numai ies din casa pentru o vreme.

Maybe.

Fiecare om trece prin stari de depresie,repulsie,nervi,tristete,fericire,dragoste. Dar toti traim toate acestea in moduri diferite,unii plang altii sparg,unii tipa altii se inchid in ei,felul de exprimare depinde de la un om la altul.

 Poate daca nu ar exista aceste sentimente nu am reusi niciodata sa ne cunoastem,sa ne invatam sa ne controlam iesirile,sa ne ascundem nervii. Poate oful cel mai mare nu e atunci cand ti se spune "La revederere! sau Adio!" ci atunci cand iti aduci aminte,cand ti se face dor,ei bine dorul,un alt sentiment complex fara care viata nu ar avea rost. Cata sinceritate,dragoste,tristete fericita simti in vocea unui om care rosteste sincer "Mi-e dor de tine!", fara dor nu ar fi iubire pentru ca doar atunci cand n-ai dragostea creste,atunci cand tanjesti,cand ti-e sete de un sarut sau o imbratisare..

Poate oamenii nu ar mai fi oameni daca nu ar exista toate acestea,care se leaga,care ii dau omului atat de multa incredere in sine chiar si atunci cand e trist,tristetea alta stare legata de om.. Cand esti trist plangi,nimic rau,lacrimile iti fac bine,te linistesc. Uimitor,chiar si tristetea iti da putere! 

  Si acum numai exista "poate".

  Sigur fara dragoste nu am fi oameni,nu ne-am numi oameni. Nu poate fi persoana pe lume sa nu ofere dragoste:de parinti,sot/sotie,copii,prieteni.. Dragostea e complexa,e o mare de cuvinte,de trairi,in dragoste gasim tot: putere,iertate,fericire chiar si tristete,nervi si gelozie. e NORMAL sa fim asa din moment ce iubim,sa ne facem griji,sa ne enervam,sa fim putin gelosi,sa ne tachinam,ca asa'i in iubire. 

Cate ceva..

                 Inca o dimineata plictisitoare,acum ce-i drept mai insorita,a inceput. Inca o zi in care visez la o lume mai buna fara atatea rautati inutile. E frumos sa dormi si sa visezi,dar doare extrem de tare cand te trezesti si realizezi ca visul numai este. Multi spun sa fii multumit de ceea ce ai si totusi nu inteleg de ce. Oare un om nu e capabil sa obtina ceea ce isi doreste cu adevarat,trebuie sa se multumeasca doar cu prezentul care nu aduce deloc fericire si de care eu sunt satula. Un om important din viata mea m-a invatat ca niciodata sa nu renunt la visele mele oricat de greu ar fi. Ciudat este ca atunci cand lupti foarte mult si obtii ceea ce vrei fericirea nu este atat de mare cand iti aduci aminte de cate ori ai cazut pentru a ajunge acolo unde esti.

        Sentimentul e putin ciudat atunci cand intalnesti oameni din viata ta,oameni pe care nu te asteptai sa ii pierzi prea curand si realizezi ca tu pentru ei numai insemni nimic,iti raman doar poze,melodii,amintiri . Dar tu ca un om puternic nu ar trebui sa privesti niciodata cu regret sau cu lacrimi in ochi acele clipe si nici nu ar trebui sa judeci oamenii pentru ca numai sunt ca inainte,pentru ca ceea ce ramane cu adevarat important este ca niciun om care te iubeste mult si care te apreciaza nu va renunta la tine asa de usor. 

Inceput.

La inceput..

  Mereu un nou inceput ne incanta,ne face sa ne simtim in al 9-lea cer,un paradis trecator. Cu totii cunoastem sentimentul acesta,cu totii stim ca atunci cand dupa o perioada de lacrimi si suflet bucati apare o persoana noua careia ii acorzi cea mai multa atentie si te face cel mai fericit om. Totul esti doar la inceput,cand iti da mesaje dimineata si iti face ziua atat de minunata,cand noaptea nu adoarme niciodata fara sa iti spuna cat de mult te iubeste,cand va contraziceti care iubeste mai mult si impartiti zambete minunate. In fiecare zi aflii ceva noua si astept cu nerabdare sa il intalnesti,va vedeti foarte des si totul esti superb.

Mai tarziu..

 Dupa ceva timp totul incepe sa arate ca vechia ta relatie,atunci cand va vedeati destul de rar si vorbeati cand isi aducea aminte de tine. Devine mai important sa mergi cu prietenii in oras,sa stai in fata calculatorului sa te joci tot felul de jocuri tampite,sa vorbesti cu oameni pe care nici macar nu ii cunosti si intr-un final sa uiti ca un suflet asteapta nerabdator sa te vada,sa iti miroasa parfumul si sa il faci fericit. Si uite asa apar reprosurile si dorinta de a schimba ceva la acea persoana,pentru ca noi de multe ori uitam sa iubim oamenii cu defectele si calitatile lor. 

Apoi..

Apar certurile mari,injuraturile si multe reprosuri. Ii intorci spatele si pleci. Isi mai aduce aminte cineva de iubire? De mesajele pe care i le dadeai? Si de toata iubirea voastra? Ei bine ea e acolo: calcata in picioare,parasita,plina de mizerie si noroi dar inca mai exista si lupta pana in ultimul moment sa va deschida ochii,sa va arate ca sunteti extrem de prosti. Dar voi va ascultati prietenii care in situatiile astea iti dovedesc ca sunt cei mai prosti actori si ca dupa ce au spus atata timp "ce bine va sta impreuna" acum iti spun "oricum nu va potriveati."

Deci..

Decideti ca e mai bine sa terminati,sa isi gaseasca  fiecare alt drum,o alta cale de mers cand stiti destul de bine ca pe drumul care mergeati voi era soare si asfalt si multe flori,in schimb pe drumurile diferite mereu ploua si toate florile au disparut,va tarati prin noroi. Sunt nopti nedormite si regretul ca ai fost prea slab sa lupti pentru ce era al tau,pentru ceea ce sufletul tau adora.

[P.S. Felicitarile mele pentru oamenii care dupa mult timp se comporta la fel de frumos ca la inceput.:*]

Diferit.

 Raul si suferinta fac parte din viata noastra. Nu exista om sa nu fi plans macar odata in viata pentru ca a fost parasit sau neglijat de fiintele pe care le iubea. Pentru ca de fiecare data cand acorzi prea multa atentie unui om are tendinta de a te calca in picioare. De multe ori cei la care tii te vor face sa suferi stiind ca din iubire nu le vei reprosa nimic. Am realizat ca indiferenta este cea mai puternica arma,nu razbunarea. Pentru ca la un moment dat te vei ridica din praf,te vei scutura si vei merge mai departe fara sa te uiti inapoi sau sa te intereseze de oamenii care ti-au facut rau,nici macar nu ii privesti,iar atunci ei se simt neglijati asa cum te simteai tu cand erai acolo in genunchi si nimeni nu iti  intindea o mana sa te ridici,nimeni nu te scutura si nu te incuraja. Singur ti-ai dat putere,ai rupt lanturile durerii si ai privit dincolo de bariere,dincolo de neputinta ta ai gasit un real ajutor in tine.
Atunci ei isi cer scuze ca te-au tratat cu indiferenta,dar nu pentru ca regreta,ci pentru ca ei considera ca nu ti-au facut destul rau. Insa tu ti-ai invatat lectia mai bine ca pe o formula la matematica,stii ca numai ai nevoie de astfel de oameni,cu un miliard de masti si plini de rautate.

  Fericirea e o alta traire care il insoteste pe om de-a lungul vietii. Un zambet sincer poate inlocui un milion de cuvinte care nu reprezinta nimic daca nu sunt spune din inima. Uneori e greu sa gasesti fericirea,dar noi nu ne dam seama ca fericirea consta in cele mai simple lucruri,nu in cele mai complicate. Putini sunt oamenii care sunt langa noi cand ne este greu,cand sufletul este plin de 

rani ne simtim mult mai bine atunci cand o persoana ne ofera un servetel pentru a ne sterge lacrimile si ne incurajeaza. 

Povestea inimii.

 Sunt miliarde clipele in care inima ta refuza sa mai traiasca,sa infrunte in continuare obstacolele si rautatilor celor fara de inima,cand biata inima pur si simplu numai poate si totusi ea merge mai departe. Si de-ar avea saraca gura sa tipe,cu siguranta multi ar ramane fara auz,uimiti de toate gropile prin care a fost tarat acest fragil suflet. De multe ori inima e insetata de iubire,de un strop de iubire.

Dupa ceva timp iti dai seama ca nimanui nu ii pasa de inima ta,acesti NEOAMENI nu stiu ce inseamna a avea inima. Resemnata,zambesti si incerci sa iti faci sufletul fericit,sa te agati de orice speranta pentru a fi mai fericita,pentru a reusi sa stai in picioare si nu sa te tarasti pe jos.

Si apoi apare o persoana care te ajuta sa cunosti din nou fericirea,care iti ofera cele mai frumos zambet din cate ai vazut pana acum. Inima ta radiaza din nou de fericire,e nebuna dupa dragoste. Mirosul lui ti s-a imprimat in haronac si parca nu iti mai vine sa il speli sau sa il dezbraci. Imaginea lui este peste tot,la fel ca parfumul lui. 

Inestimabil.

Dupa o mica pauza,realizez ca fericirea e mai importanta ca orice,un zambet iti da putere si speranta,te face sa iti dai seama ca oricand se va putea mai rau,pentru ca asta e deviza mea "niciodata nu ma plang de durerea mea pentru ca se va putea si mai rau" .Desi sunt multe zilele in care ma lovesc de ziduri si nu reusesc sa ajung in varf,orice inaintare pe acest zid inseamna o lupta castigata. De multe ori eram obisnuita sa fac un pas inainte si doi inapoi,din fericire in ultimul timp avansez si niciodata nu dau inapoi. Acest zid are si locuri mai greu de urcat dar stiu ca nu am voie sa cad,ca toata munca mea va ajunge intr-un final la un rezultat. Sunt perseveresta si ma bucur ca mi-am dat seama de asta. Deci zambiti indiferent de situatie,totul va fi mai usor.:-*

Ce simti?

 Acum e din nou o zi urata,la fel ca cea de ieri,pentru ca in viata mea o zi buna vine dupa saptamani de durere. Astazi ma trezesc straina de oamenii si lucrurile pe care candva,acum putin timp le cunosteam foarte bine,simt ca e vina mea ca traiesc intr-o continua durere,ca imi pasa mult prea mult de cei din jurul meu si prea putin de mine.Simt ca ma prabusesc,ma duc in cea mai adanca prapastie,ma lovesc de tot felul de lucruri dar nu pot sa ma prind de ele,nu ma mai pot salva. Am ajuns sa numai suport ca cineva sa ridice tonul,sa imi aduca aminte de trecut. E greu cand observi ca toti prietenii tai sunt loviti de aceleasi probleme,cand fericirea este doar o amintire care astazi iti aduce doar zambetul pe buze pentru cateva secunde. Ochii mei sunt deja mult prea obositi,nu mai pot sa planga,macar asa ma simteam mai bine apoi,acum sunt doar un ocean de durere si resentimente. 

 Si e greu,dar cine sa te inteleaga. Toti au acum problemele lor si numai au timp de bine,desi eu incerc mereu sa imi fac timp,sa dau sfaturi si sa ascult,dar cu regret realizez si acum pentru a nu stiu cata oara ca nu multi oameni sunt asa cum sunt eu,majoritatea sunt plini de indiferenta.

Heei.:*

Buna dimii:*

 Ei bine astazi ma simt putin mai bine decat ieri,vantul mi-a soptit aseara la ureche ca intr-o zi va fi mai bine si ca durerea este insotita intotdeauna de alte mii de stari care nu te fac deloc sa te simti bine. Astazi privesc plina de fericire in trecut si imi aduc aminte cu nostalgie de toate clipele frumoase pe care mi le-ai oferit,de vara minunata pe care cu siguranta nu o voi uita niciodata. E vorba despre fiinta care m-a facut sa cunosc cel mai minunat sentiment,care m-a facut fericita din cel mai nefericit om. Azi,acum imi dau seama ca niciodata plecarea ta nu ar fi trebuit sa imi provoace durere pentru ca amintirea ta imi aduce zambetul pe buze si in cele mai grele zile,cand toata lumea are impresia ca sunt in genunchi amintirea zambetului tau imi da putere sa ma ridic.

Fericire tarzie.

Dupa o noapte si ceva nedormita ma trezesc la fel de lipsita de viata ca si ieri.Sunt mandra de mine intr-un fel si totusi viata mea ma dezgusta. Pot spune ca sunt o persoana prefacuta dar nu cum inteleg majoritatea oamenilor sensul cuvantului "prefacut". Am puterea,imensa putere de a afisa un zambet dragut si inocent,de a parea un om puternic chiar daca sufletul meu e inundat de lacrimi si sfasiat de sperante.Acum e mai greu decat inainte,e mai dureros decat atunci cand doar o julitura imi provoca durere. Acum mii de zgarieturi,rani,semne imaginare sunt adanc amprentate in sufletul meu. Unele mai importante si altele care pur si simplu nu imi dau pace niciodata. Sunt amintiri care nu te lasa sa traiesti si sute de mii de intrebari. Oamenii te trateaza cu indiferenta,acei oameni care cu putin timp in urma iti promiteau iubire vesnica,iar eu ca un om plin de speranta aveam impresia ca asa va fi. Si acum chiar daca as vrea nu pot sa mai ofer iubire,sunt indiferenta pentru ca acesti vanatori de vieti m-au facut sa devin asa. Iar acum cand ies pe strada din nou voi afisa acea masca,voi fi acelasi om nefericit de puternic..

Dor.

Mi-e dor..

   

            Fericirea astazi lipseste din viata mea,sunt privata de zambetul pe care as vrea sa il am acum un zambet neprefacut si plin de bucurie,dar acum nu este asa,AZI NU! Aparent este o zi frumoasa,cu un soare stralucitor,dar in momentul in care ai iesit afara iti dai seama ca nu e tocmai asa minunat,frigul iti ingheata sangele. Asa sunt si eu acum,o persoana aparent fericita dar cu un suflet inghetat de durere,plin de dor si regrete. Si stiu ca nu ar trebui sa regret nimic,dar tot timpul am impresia ca se putea mult mai bine. Mi-e dor,mult prea dor de trecut,de persoanele care m-au facut cea mai fericita fiinta de pe pamant,cu care am pierdut ore intregi fara sa imi dau seama cat de repede trece timpul,care nu as fi vrut sa dispara din viata mea niciodata. Iar dispartitia asta s-a produs intr-o fractiune de secunda,dar oamenii vin si pleaca,mai devreme sau mai tarziu.

 Si iar imi doresc sa fiu din nou copil,sa simt mana bunicii cum imi mangaie parul,sa aud vocea calda a mamei si un dulce "Te iubesc" rostit din inima,din partea unui minunat barbat,tata. Mi-e mila de mine,pur si simplu mila atunci cand persoane dragi,care ma cunosc de cand sufletul meu era plin de inocenta imi spun cu regret ca le este dor de fericirea mea.. Si mie imi este dor si nu credeam vreodata ca oameni rai,suflete reci ma vor face sa devin atat de scarbita de lumea asta..

Astazi.

Minunate zile in care toti oamenii se ocupa de durerile altora si niciodata de fericirea lor,in care toti evitam sa spunem ceea ce simtim din orgoliu sau pur si simplu pentru a evita anumite reactii. Suntem prea ocupati cu lucruri minore si banale de altfel,ne gandim prea mult cum sa realizam lucruri marete si evitam lucruri atat de simple dar care cu siguranta ne vor aduce fericire.Sunt scarbita pentru ca toti se cred puternici si sunt plini de mandrie iar daca i-ai scoate din tipare,i-ai pune sa faca ceva neobisnuit imediat nesiguranta si frica de esec s-ar instala in mintile lor. Pentru ca asa sunt oamenii plini de prejudecati,le este frica de necunoscut crezand ca vor esua. Pana nu incerci,nu ai cum sa pierzi ceva,iar mai tarziu vei trai cu regretul ca putea sa fie ceva minunat,sa iti schimbe viata,iar tu ai fost atat de las incat nici puterea de a incerca nu ai avut-o. Oare cati dintre "curajosii" acestei lumi ar putea sa plece intr-o zi de acasa,fara o destinatie anume. Cati dintre noi am putea sa ne trezim intr-o zi sa luam niste haine gasite pe scaun si sa iesim pe strada fara sa ne uitam deloc in oglinda? Nu multi. Pentru ca suntem prea ocupati de aspectul "ambalajului" decat de continutul acestuia,de sufletul nostru care este privat de fericire doar pentru ca noi ne ocupam cu alte lucruri.